Claudiu Mihăilă: ”Nimic nu e imposibil pentru o minte dispusă”

Una dintre importantele comunități românești din Spania se află în regiunea Castilla-La Mancha, cunoscută lumii pentru vinurile sale, gastronomia austeră de origine pastorală și patrimoniul cultural-istoric, dar mai ales pentru personajul smintit Don Quijote, plăsmuit de scriitorul Miguel de Cervantes.

Din această comunitate românească însemnată fac parte mulți sighișoreni și albeșteni, care, atrași de mirajul civilizației occidentale, și-au găsit un rost în viață și s-au integrat perfect în peisajul iberic.

Printre ei se numără Claudiu Mihăilă, concitadinul nostru ce locuiește în Tomelloso, un oraș ce aparține administrativ de provincia Ciudad Real. Claudiu a părăsit Sighișoara în anul 2000, unde, din pricina unor probleme medicale, și-a schimbat modul de viață și a dat dansurile sportive pe artele marțiale. În calitate de sportiv înregistrat la cluburi din Spania și România (Club Sportiv Jad – Wushu Kung Fu, care este afiliat la Federația Română de Arte Marțiale), a adunat o colecție impresionantă de titluri. De ceva timp are și propriul club în care predă tehnici Tai Chi și de autoapărare.

L-am întâlnit pe Claudiu în vacanța petrecută în orașul natal alături de un elev de-ai săi și fizioterapeutul personal, prilej cu care am purtat o discuție reconfortantă despre viață, sport, motivație, depășirea condiției, disciplină, perseverență și găsirea echilibrului. Tot atunci a avut amabilitatea de a-mi răspunde la un set de întrebări.

Rep: Când și cum ai început să practici artele marțiale?

C.M.: N-am avut contact cu acest sport, dar simțeam ceva în mine. Am făcut mulți ani de dansuri, în grupa doamnei Nora Ioanovici, unde mă antrenam zilnic câte 3-4 ore. Până să ajung în Spania, viața mea au fost dansurile. Ajungând acolo, am avut o perioadă în care nu am putut să le practic. În zona aceea am mers pe linia dansului, dar nu am găsit dansatori. Am găsit, în schimb, o sală unde se predau arte marțiale – Tae Kwon Do, Aikido, Jujitsu, Judo. După ce m-am îmbolnăvit, am început să practic și Wushu. Bacteria Brucella mi-a atacat ficatul și articulațiile, după care, încet-încet, am început să pierd mobilitate. M-am întors acasă, unde am stat 2 ani, am pierdut tot, muncă, antrenamente, prieteni. Am rămas, practic, invizibil. Mi-am schimbat stilul de viață și alimentația, am renunțat la carne, m-am odihnit și am stat cât mai mult în natură. După asta am dat de câțiva maeștri foarte buni, doi spanioli și unul chinez: Miguel Signes, din Denia, Juanjo Estrella, din Málaga, și Zhu Qihui, din Valencia, care este și actor.  

Rep: Ai reușit să înființezi propriul tău club – EZSF Wulang Tai Chi Tomelloso. Ce discipline sportive le predai elevilor tăi, care înțeleg că sunt de toate vârstele?

C.M.: Cu trecerea timpului, lucrurile au început să meargă mai bine, am început să recuperez masa musculară, să recuperez forța, și am început să pun în practică ce am învățat. Eu am rămas singur și poate sunt alții ca mine care se găsesc singuri într-un moment dificil. M-am gândit să fac ceva mai mult și am început competițiile, să relaționez cu mai multă lume, să pot să învăț mai mult, să mă deschid lumii. Exact ca un pictor, care pictează pentru el, dar până la urmă vrea să-și facă o expoziție în care să i se vadă valoarea. Mergând bine, am reușit să fac clubul meu sportiv, unde predau Tai Chi și autoapărare. Din tot ce am făcut eu mi-am dat seama că asta mi s-ar potrivi cel mai bine.

Rep: Cine sunt idolii tăi și cum te-au motivat?

C.M.: Idolii mei sunt Jet Li și bunicul meu. Jet Li m-a motivat prin viața lui, forma de antrenament și mișcări, iar bunicul prin felul de a fi și sinceritate. Ei m-au motivat și tot ei sunt modelele pe care le-am urmat.

Rep: Am văzut că presa din Spania, dar și autoritățile din orașul adoptiv, îți laudă frecvent performanțele sportive și te percep drept unul de-al lor. Cum te simți în această postură, știindu-te departe de locul natal?

C.M.: Am ajuns în Spania cu gândul să respect și să apreciez lucrurile, să mă acomodez la obiceiurile locului. De-asta sunt acolo. Să învăț și să avansez în cultură, muncă, sport. Am găsit un echilibru, o armonie între mine, ca român, ca străin, și ei. E greu de creat o astfel de conexiune în străinătate, dar, până la urmă, sportul m-a ajutat mult. Acum sunt foarte apreciat acolo, și de către comunitatea de români și de către autoritățile spaniole. Am fost primit foarte bine pe unde m-am dus, inclusiv la Primărie, unde au participat, în salonul de ceremonii, peste 70 de persoane – consilieri locali, oameni de afaceri din zonă și din afara Spaniei, prieteni, membri ai familiei – cărora primărița le-a prezentat traiectoria mea sportivă și unde am primit cel mai mare premiu pe care ei l-ar putea da. Totul s-a făcut special pentru mine, chiar dacă reprezint România.

Rep: În ce fel te-au sprijinit autoritățile din România în acest timp și cum apreciezi relația cu ele pe plan sportiv?

C.M.: Le mulțumesc că m-au acceptat în Federația Română, în București. Președintele de acolo, maestrul Petru Grindeanu, este o persoană în regulă, iar fata dânsului, Sonia Grindeanu, este triplă campioană mondială la feminin. Ca să pot reprezenta România trebuia să fiu într-un club și am ales clubul în care activează chiar Președintele Federației. El mi-a deschis poarta și mi-a dat această ocazie. Autoritățile din Sighișoara…nimic, zero. Practic, ca și cum n-aș exista. M-au primit mai bine în India, Brazilia, Germania, Cabo Verde. Federația de Wushu din Kârgâzstan m-a făcut reprezentant la ei, am scris câteva articole pentru revista Master de-acolo, acum am scris un alt articol despre maeștri în învățătura toxică. Sunt invitat în Argentina, în Octombrie, în Mexic, în anul care vine, și în Barcelona, în Noiembrie, la Gala celor mai buni 300 de sportivi. Am primit Medalia de Pace, în Calcutta, India. Deci, peste tot pe unde m-am dus, m-au primit foarte bine.

Rep: Ai 19 ani de Spania. Unde te vezi peste următorii 10 ani? Ar putea exista vreo legătură între activitatea ta de sportiv de performanță și România?

C.M.: Până la urmă totul e o conexiune. Nu pot să separ Spania de România, nici Sighișoara de Tomelloso, unde eu sunt. E totuși o conexiune, un echilibru. Ele m-au creat ca persoană. Peste 10 ani, îți spun sincer, planuri nu-mi fac. Când m-am îmbolnăvit, aveam planuri și mi-am dat seama că în acest timp pierdeam tot. Nu vreau decât să am sănătate, să pot să antrenez și să pot să-i ajut pe ceilalți cu învățătura pe care am primit-o. Și sunt mulți. Printre elevii mei am unul pe care l-am scos din scaun cu rotile. Avea 13 ani când a început cu mine, iar acum are 18. De 5 ani îl antrenez zi de zi. Am intrat în viața lui ca și cum aș fi fratele lui. Avem un antrenament foarte strict. Acum vom apărea și într-o carte ce va fi scoasă de un coleg care a mai scos pe piața din Spania două cărți. El vrea să prezinte cazul meu și al elevului meu. Deci, aici mă văd. Cât timp o să trăiesc, o să antrenez și o să ajut persoane cu dizabilități, care au nevoie de sprijin emoțional.

Rep: Crezi că în România ai fi putut să te dezvolți la acest nivel?

C.M.: Nu văd să fie o barieră. Cine vrea cu adevărat asta, să facă așa cum am făcut eu. Să-și ia adidașii în picioare și să se antreneze. Nimeni nu te poate opri, nici măcar maeștrii. Până la urmă și ei pot ajunge până la un anumit punct de învățătură. De acolo ești tu cel care distruge toate barierele. Se poate face, dar e greu. Aici oamenii par adormiți. Nu e viață. E ca o lumânare ce se stinge. Un lucru care nu funcționează nu e bun. Trebuie rezultate, dar nimeni nu face nimic pentru ele. E greu pentru că trebuie să lupți cu un sistem în care nepăsarea e totală. Să te ridici de jos, dintre mărăcini e greu, dar nu imposibil. E nevoie de motivație, de o scânteie.

Rep: Cum ți se pare Sighișoara după toți acești ani?

C.M.: Parcă nu se face nimic. Ceva e toxic. Trăim o perioadă toxică. Tavanele sunt joase și nu se vede orizontul. Ne-am obișnuit cu ele și ne-am cocoșat cu toții. Nici nu mai ridicăm ochii să vedem alte perspective. Asta-i trist. Mergi pe stradă și vezi aceleași lucruri. Pizza pe colț, am terminat, gata. Asta este Sighișoara. Turiștii dau o tură prin cetate, mănâncă și altceva nu mai au de făcut. Nu-i stimulează nimeni și nimic. Toamna nici nu vreau să mă gândesc. Cred că e trist. Nu e viziune, strategie. E ca un venin ce omoară încet orașul.

Rep: Făcând abstracție de activitatea sportivă prolifică, cine este omul Claudiu Mihăilă?

C.M.: Sunt o persoană foarte simplă, dispusă să învețe. Încerc să fiu umil, cum am fost tot timpul, cum am învățat în familia mea. Muncesc foarte mult, caut învățătura, să avansez, să pot să rămân neschimbat. Până la urmă trebuie să păstrăm ce e natural în noi. Restul, ce vine, sunt valuri. Nimic nu e dificil pentru o minte dispusă.

Rep: Înțeleg că în paralel cu sportul ai responsabilități într-o firmă ce activează în industria agroalimentară, artă, sport și turism. Despre ce este vorba, mai exact?

C.M.: În Castilla La Mancha s-a făcut un grup de firme numit Carácter Manchego, care promovează regiunea la nivel internațional. Eu sunt director sportiv și acolo creez conexiuni și contacte. Sunt și coach pentru firme. Dacă ele au nevoie de ajutor, pentru a ieși dintr-un blocaj sau pentru a avansa, eu fac antrenamentul cu ei, împreună cu alte două persoane. Acum s-au făcut niște contacte mari cu musulmanii, cu țările arabe, cu partea caucază.

Rep: Te-ai întors în țară pentru a-ți petrece timp cu familia, prietenii și cunoștințele. Cu tine au venit un elev de-ai tăi și fizioterapeutul, care sunt de naționalitate spaniolă. Nuria González Martinez se află pentru prima oară în România. Cum e aici și cum e să lucrezi cu Claudiu?

N.G.M: Bine. Eu sunt fizioterapeutul lui începând din 2006. Lucrul cu el este, în același timp, dificil și ușor. Dificil, pentru că, având nevoie de multă precizie în mișcări, trebuie să fie o treabă foarte fină pentru a obține asta, cu atât mai mult că vorbim de mai multe stiluri. În acest sens e complicat. Ușor este că prinde repede. În privința muncii, avem aceeași viziune.

În ultimii ani, Claudiu și-a îndeplinit visul de a reprezenta România la diferite competiții din țară și străinătate. Prin conduită, modestie și tenacitate a devenit un model sportiv, cu un parcurs și un palmares remarcabile, primarul din orașul adoptiv apreciindu-l ca fiind ”cel care reprezintă atât de mulți oameni ce îl însoțesc, îl admiră și îl iubesc”.

Dintre performanțele sale amintesc: aur și bronz la Campionatul Internațional de Wushu din Barcelona (2017), bronz la Campionatul Național de Wushu din Spania (2017), argint și bronz la Campionatul Mondial de Kung Fu din Emeishan, China (2017), argint la Campionatul Național de Wushu din Spania (2018), campion al României la stilul chen – sabie (2018 și 2019), campion al României la stilul Wushu tradițional (2018 și 2019), aur, argint și bronz la Competiția International Push Hands din Guadalajara, Spania (2018), aur și bronz la Campionatul Nordic Open Wushu din Stockholm, Suedia (2018), Diploma Meritul Sportiv pentru rezultatele obținute în anii 2017/2018 în Wushu tradițional, conferit de Primăria din Alovera, provincia Guadalajara, Spania (2018), locurile 4 și 5 la Campionatul European de Wushu din Moscova, Rusia (2018), Medalia de Pace, conferită de Institutul Missão din Brazilia (2019), Certificat de apreciere din partea International Royal Society Group (2019), premiul Dragon Awards în Germania și Italia pentru cel mai bun instructor de arte marțiale chinezești (2019), 3 medalii de aur și una de argint la Competiția națională Open de Tai Chi, Madrid (2019), 2 medalii de aur la Campionatul Mondial de Kung Fu din Emeishan, China (2019), Premiul I la Concursul Internațional Martial Arts Hall, Republica Capului Verde (2019).