Fundația Mihai Eminescu Trust, gazda celui mai influent vlogger culinar

Mark Wiens, cel mai influent vlogger pe segmentul culinar, a fost prezent în România, la o aventură inițiată și susținută benevol de Romania Food Tours, un grup de persoane și organizații interesate de dezvoltarea turismului românesc și valorificarea potențialului tradițiilor noastre.

Timp de o săptămână, vloggerul a realizat un video-jurnal în Brașov, Mălâncrav, Sibiu, Mărginimea Sibiului, Delta Dunării și București.

Fundația Mihai Eminescu Trust din Sighișoara s-a alăturat acestui proiect, fiind gazda lui Mark în satele Mălâncrav și Florești, situate între Colinele Transilvaniei, unde fundația a implementat și dezvoltat mai multe proiecte împreună cu comunitățile locale.

Materialul video realizat în cele două sate din apropierea Sighișoarei a fost publicat în 11 Decembrie 2019, pe canalul său de YouTube, la care sunt abonați peste 5 milioane de urmăritori.

Mark Wiens călătorește în lumea întreagă și vânează cele mai interesante destinații culinare, turiștii care îl urmăresc alegându-și obiectivele în funcție de recomandările sale.