Ziua porților deschise la Fundația Veritas Sighișoara

Fundația Veritas Sighișoara și-a deschis larg porțile pentru al 6-lea an consecutiv. Cu acest prilej de sărbătoare, membrii comunității locale au avut posibilitatea de a-i trece pragul, de a se familiariza cu activitățile desfășurate aici și de a-i susține pe adolescenții ce beneficiază de serviciile oferite în Centrul de Zi.

Potrivit doamnei Petronia Popa, directorul executiv al Fundației, ”În fiecare an, timp de 6 ani, am organizat această zi în prima joi din prima săptămână de școală, cu scopul de a aduna fonduri pentru echiparea copiilor înscriși în Centrul de Zi al Fundației Veritas, cu rechizite și materiale necesare începerii anului școlar. La fiecare ediție avem în jur de 400-500 de persoane care vin, atât copii, cât și cadre didactice, persoane în vârstă și oameni din comunitate, care sunt interesați totodată și de activitățile pe care le desfășurăm. Anul acesta avem ateliere de creație, ateliere de lucru manual, face painting, un atelier de foto, un atelier de magie și știință, tot felul de bunătățuri și haine de foarte bună calitate pe care le-am comercializat cu acest scop.”

Ziua Porților Deschise la Fundația Veritas Sighișoara a fost marcată în 12 Septembrie 2019, inclusiv în cadrul proiectului strategic ”Mainstream Sighișoara – investiție europeană pentru incluziunea socială”, în care co-parteneri sunt Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi (CRCR) Cluj, Municipiul Sighișoara și Școala Gimnazială ”Miron Neagu” Sighișoara.

Proiectul se implementează în Municipiul Sighișoara, între August 2017 și Iulie 2020, fiind finanțat cu 12.635.894,86 de lei, sumă asigurată din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul său general îl constituie promovarea accesului egal la măsuri integrate de educație, ocupare, antreprenoriat, servicii medicale și sociale, eliberare acte de identitate și de proprietate, reabilitare locuințe și antidiscriminare pentru persoanele din 8 zone mărginașe ale orașului, în care există populație aparținând minorității rome.

Cele 600 de persoane vulnerabile beneficiare locuiesc pe Strada Parângului, Strada Viilor, Strada Ștefan cel Mare, Strada Goldberich, Strada Caraiman, Cartier Rora, Strada Dumbravei și Strada Plopilor.

Rezultatele cumulate pe parcursul celor 36 de luni de implementare vor fi cuprinse, sub formă de recomandări, în viitoarea Strategie Locală Antidiscriminare, ca parte a Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sighișoara, document strategic ce urmează a fi adoptat de Consiliul local.