Ieri, 19 octombrie, a fost semnat contractul pentru proiectul „Lucrări de consolidare-restaurare la zidul cetății Sighișoara – Tronsoanele 12,16 și 22”. Evenimentul, la care a luat parte domnul Primar Ioan Iulian Sîrbu, a avut loc la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența domnului Ministru Marcel Ioan Boloș și a doamnei Secretar de stat Hegedus Csilla.
Cererea a fost depusă în luna aprilie, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 11 – Turism și Cultură, Ruta Cetăților. Finanțarea obținută se ridică la 12.320.620,44 lei, iar perioada de implementare este de 47 de luni. Investiția va fi coordonată de Compania Națională de Investiții (CNI) și Unitatea de Management a Proiectului (UMP).
Cele trei tronsoane ale zidului sunt localizate între Turnul Tăbăcarilor și Turnul Cositorarilor, între Turnul Măcelarilor și Turnul Frânghierilor, respectiv între Turnul Croitorilor și Turnul Cojocarilor.