Tranzacția așteaptă avizul Consiliului Concurenței, care, în temeiul Legii 21/1996, va evalua compatibilitatea cu un mediu concurențial.
S.C. Leier Rom S.R.L. din Cluj Napoca are ca principală activitate fabricarea produselor din beton pentru construcții. Ea a fost înființată în anul 2004, ca parte a grupului Leier din Austria, care a mai cumpărat, în anul 2018, Brikston Construction Solutions S.A. din Iași, companie ce produce și comercializează cărămizi și blocuri ceramice pentru zidărie și pereți despărțitori.
Societatea a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 19.4 milioane de lei, un profit net de 281 de mii de lei, datorii de 107 milioane de lei și un număr mediu de 47 de angajați.
Grupul Leier a fost întemeiat în anul 1965, ca afacere de familie, și este prezent în 7 țări europene: Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croaţia și Ucraina. Cele 40 de unități operative ale sale au generat în 2018 o cifră de afaceri de 250 milioane de euro.
S.C. Siceram S.A. fabrică țigle, cărămizi, buiandrugi și produse artizanale pentru monumente istorice. Ea a luat ființă în anul 1995, prin metoda MEBO, însă fabricarea industrială a cărămizilor și a țiglelor se face încă din anul 1907, în proximitatea unui bogat zăcământ de argilă.
Compania sighișoreană, aflată pe lista principalelor companii românești de profil, a încheiat anul 2018 cu rezultate în creștere față de anii precedenți, având o cifră de afaceri de 85.7 milioane de lei, un profit net de 9.6 milioane de lei, datorii de 12.4 milioane de lei și un număr mediu de 261 de angajați.