Centru de vaccinare împotriva COVID-19 și la Sighișoara

Municipiul nostru va avea și el un centru de vaccinare împotriva COVID-19 avizat de Direcția de Sănătate Publică Mureș, care este amenajat în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu”, din cartierul „Târnava II”, și care va funcționa în subordinea nucleului local de coordonare.

În temeiul strategiei naționale de vaccinare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, precum și a normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare, stabilite prin Ordinul nr. 2171/181/M.223/4390/2020 emis de Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, autoritățile locale, însemnând Primăria (în calitate de organ executiv), Consiliul local (în calitate de organ legislativ) și Ecoserv Sig (în calitate de prestator de servicii publice subordonat municipalității), s-au mobilizat și au înființat o astfel de structură fixă autorizată, care să deservească nu doar populația locală, ci și cea din împrejurimi (Zagăr, Nadeș, Albești, Apold, Daneș, Saschiz, Vânători, Viișoara, Coroisânmartin, Suplac și Bălăușeri).

Centrul de vaccinare va avea punct de intrare, punct de recepție, punct de triaj, punct de vaccinare propriu-zisă cu o capacitate de 12 locuri, punct de supraveghere post-vaccinare, grupuri sanitare și punct de ieșire.

Campania va începe luni, 18 ianuarie, cu un flux zilnic de 60 de persoane. Programările pot fi făcute pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 sau la numărul de telefon special alocat 021.414.44.65.

Forma strategiei naționale de vaccinare a creat nemulțumiri chiar printre liberali, pe motiv că toate cheltuielile de funcționare ale centrelor de vaccinare ar trebui suportate din bugetele locale. Asociația Municipiilor din România, în care Sighișoara este reprezentată în Comitetul Director de Primarul Ioan Iulian Sîrbu, a luat poziție, acuzând, prin vocea Primarului Emil Boc, că Ministerul Sănătății îi obligă să organizeze și să doteze centrele de vaccinare, precum și să asigure plata personalului medico-sanitar din aceste centre, fără a le fi alocate și resursele financiare necesare.

După întâlnirea cu Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a anunțat că aceste cheltuieli vor fi, totuși, decontate de Guvern.