Ceramica de Saschiz, în colecția casei de parfumuri Fragonard

Potrivit AGERPRES, ceramica albastră de Saschiz, obţinută prin tehnica sgraffito specifică acestei zone, abandonată pe la mijlocul anilor 1700, dar reluată în anul 2015, va figura în magazinele şi în albumul prestigioasei case de parfumuri Fragonard din Franţa, care va dedica anul 2021 României.

În cadrul unui parteneriat pe care celebra casă de parfumuri o are cu „La blouse roumaine”, în magazinele Fragonard din Franţa vor exista colecţii vestimentare, accesorii şi obiecte artizanale provenite din România, mare parte dintre acestea fiind realizate de artizani români.

Selectarea ceramicii albastre de Saschiz pentru a face parte din colecţia care reprezintă România în Franţa vine la aproape cinci ani de la deschiderea atelierului de ceramică în care a fost reînviat meşteşugul olăritului într-o tehnică specifică acestei zone, sgraffito.

Tehnica sgraffito a fost abandonată undeva pe la mijlocul anilor 1700, însă meşteşugul olăritului a fost continuat până în secolul al XX-lea, iar redescoperirea vechii tehnici a fost posibilă cu ajutorul Fundaţiei „Camelia Botnar” din Anglia, care a instruit câţiva tineri în meseria de olar, al Fundaţiei ADEPT din Saschiz, care a venit cu ideea şi a coordonat proiectul, şi al Primăriei Saschiz, care a fost receptivă la idee şi a construit un spaţiu adecvat.

Tinerii spun că, înainte de a dispărea meşteşugul la Saschiz, oamenii scriau pe vase anul în care acestea erau confecţionate şi că, undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aceste vase sgraffitate nu s-au mai făcut, fiindcă în zonă au apărut ceramişti din alte zone, cu ceramică mai uşoară, mai viu colorată şi mai ieftină.

Sursa: Agerpres