Festivalul „Sighișoara Medievală”, ediția 2021

Primul festival medieval din România – Festivalul „Sighișoara Medievală” va avea loc anul acesta în perioada 30 iulie – 1 august!

Ajuns la cea de a XXVII –a ediție, festivalul surprinde, pe parcursul a trei zile, stilul medieval cu tot ce are el mai frumos și mai autentic.

Peste 100 de artiști, din țară și străinătate, vor fi prezenți la Sighișoara!

Muzică și dansuri medievale, piesă de teatru în premieră, animații și teatru pentru copii, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli. Toate, într-o atmosferă medievală reală, în Cetatea Sighișoarei.

În prima zi a Festivalului vom avea, printre alte evenimente de marcă, premiera piesei de teatru „Farsa Jupânului Pathelin”, farsă populară în regia lui Toma Enache.

Întreg evenimentul este prezentat de îndrăgitul om de televiziune Dan Negru.

Duminică, în ultima zi, vom avea un concert extraordinar susținut de Trupa Phoenix, iar la încheiere un foc de artificii.

Dintre artiștii prezenți amintim de Truverii, Menestrelii Cetății de Scaun, Zânele Silvane, Ilinca împreună cu Domnișoara Pogani, Maeștrii Bălgradului, Străjerii de Mühlbach, Războinicii Varegi (Bulgaria).

 „Pe toată perioada Festivalului, intrarea în Cetatea Medievală este liberă.  Anul acesta, mai mult ca oricând, punem preț pe autenticitate. Stilul medieval este condiția sine – qua – non! Participanții acestei ediții vor intra într-un cadru de poveste, specific unei epoci demult apuse, dar care ne-a lăsat această moștenire culturală, acest patrimoniu viu, recunoscut la nivel mondial, UNESCO – Cetatea Medievală a Sighișoarei”, a declarat primarul municipiului Sighișoara, Ioan – Iulian Sîrbu.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor legale aflate în vigoare pentru prevenirea răspândirii cu virusul  SARS – CoV – 2. Siguranța participanților este prioritară!

Zonele de desfășurare sunt Piața Cetății, Piața Muzeului (zona dintre Biserica Mănăstirii, Muzeul de arme și Turnul cu Ceas; zona din Jurul Bisericii Mănăstirii; zona din fața Primăriei), Strada Școlii, „Piața Rățuștelor”, Parc – zona Turnul Cizmarilor și str. Zidul Cetății – zona Turnul Cizmarilor, Sala Sander, Piața Octavian Goga, Str. Morii, Str. Octavian Goga și Piața Hermann Oberth.

Programul complet poate fi consultat aici.