Încep lucrările de modernizare a drumului județean Agnita-Sighișoara

Contractul de modernizare a sectorului de drum Agnita – Sighișoara (sursă foto Google Maps) a fost atribuit Geiger Transilvania SRL, pe finalul anului 2019. La licitație au mai participat Porr Construct SRL, Strabag SRL, Diferit SRL, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă și Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi, din Turcia.

Valoarea proiectului este de 92 de milioane de lei fără TVA, din care 98% reprezintă contribuția Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. El se implementează la inițiativa Consiliului Județean Sibiu, în calitate de lider de proiect, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al unităților administrativ-teritoriale de pe traseul celor 37 de km, din care 22 de km aparțin Județului Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu informează că la data de 01.04.2020 a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor, iar la data de 14.05.2020 a început predarea amplasamentului, urmând ca în cursul lunii iunie, în funcție de finalizarea predării, să fie emis ordinul de execuție.

Lucrările ar trebui finalizate în cel mult 30 de luni și vor completa sectorul de drum Sibiu-Agnita (52 de km), modernizat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, la valoarea de 50 de milioane de lei fără TVA.

Obiectivul celor două proiecte de modernizare a drumului ce leagă Sibiu de Sighișoara (DJ106) îl reprezintă revitalizarea socio-economică a zonei și îmbunătățirea mobilității rutiere interregionale.