Măsuri locale pentru combaterea infecției cu coronavirus

Înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să declare astăzi că epidemia provocată de virusul COVID-19 s-a transformat în pandemie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a analiza situația și a stabili următoarelor măsuri preventive:

  • suspendarea activităților didactice desfășurate de creșa din structura Direcției de Asistență Socială, până în 22 Martie;
  • restricționarea accesului beneficiarilor la Centrul Creștin Social Medical de Zi (cu distribuirea hranei la domiciliu);
  • suspendarea activităților de tipul ”Centru de Zi” ale furnizorilor privați de servicii sociale, până în 22 Martie;
  • suspendarea manifestărilor publice organizate de Municipiul Sighișoara și instituțiile subordonate, precum și a activităților programate în aceste instituții atât în spațiile deschise, cât și în cele închise, până în 31 Martie. În cazul manifestărilor la care se estimează că vor participa mai puțin de 1.000 de persoane, este obligatorie obținerea, în prealabil, a unui aviz din partea Direcției de Sănătate Publică;
  • suspendarea activităților de tipul ”After School”, până în 22 Martie;
  • obligarea unităților de alimentație publică, a operatorilor economici și a operatorilor de transport public și privat la respectarea măsurilor de dezinfecție frecventă a spațiilor și a suprafețelor expuse;
  • Reducerea programului cu publicul din Primăria Municipiului Sighișoara și instituțiile / serviciile publice subordonate, până în 31 Martie. Programul cu publicul se va derula în intervalul orar 08.00 -11.00, cu recomandarea ca locuitorii să trimită cererile / petițiile prin intermediul mijloacelor electronice: e-mail primaria@sighisoara.org.ro sau www.ghișeul.ro.

Termenele menționate pot fi prelungite în funcție de evoluția situației la nivel național.

Până la acest moment, de la descoperirea coronavirusului, bilanțul arată peste 118.000 de persoane infectate și peste 4.300 de decese, în peste 110 țări.