Plan de reorganizare la Vase Emailate Sighișoara

Cunoscutul producător sighișorean a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 32.257.821 de lei, o pierdere de 12.337.118 de lei și un număr de 394 de angajați, rezultatele fiind în scădere în raport cu anii precedenți. Pentru acoperirea parțială a acestor pierderi, producătorul a trecut printr-un proces de diminuare de 10 ori a capitalului social. Totodată, a fost adoptat un plan de reorganizare și de redimensionare, bazat pe reducerea cheltuielilor și eficientizarea operațiilor de producție.

Chiar dacă acum se află pe teritoriul comunei Albești, SC VES SA are o tradiție de 43 de ani, timp în care a produs vase emailate, vase teflonate, grill-uri, șemineuri, mașini de gătit, mașini de încălzit, centrale pe peleți, convectoare și accesorii pentru piețele din România, Germania, Moldova, Ungaria, Polonia, Serbia, Macedonia, Bosnia, Bulgaria, Slovenia, Croația, Slovacia, Cehia, Franța, Olanda, Norvegia și Danemarca.

Principalii săi concurenți pe segmentul vaselor emailate sunt SC Emailul SA Mediaș, SC VESF SA Focșani, iar pe segmentul șemineurilor și al sobelor sunt SC Termex SA Balș, SC MCM & BAV Impex SRL Beiuș, SC Metalica SA Oradea, SC Amrita SRL Târgu Secuiesc.

Primele produse au ieșit pe poarta fabricii în anul 1978, după ce, cu 2 ani înainte, ea luase ființă în baza unui decret prezidențial, sub denumirea ”Întreprinderea de vase emailate Sighișoara”. După anul 1990 a fost transformată în societate comercială cu capital majoritar de stat, iar în anul 1997 a fost privatizată.

Cele aproape 18 milioane de acțiuni se tranzacționează la Bursa de Valori București, poducătorul având o capitalizare de 3.368.277,01 de lei și un capital social de 1.881.719 de lei.

Principalul acționar este SC Chimsport SA Orăștie, cu o participație de 48,1450 %. Restul acțiunilor sunt împărțite între persoane fizice (28,1651 %), Aquadune Limited Nicosia (17,1286 %) și persoane juridice (6,5614 %).

Ultimele dividende au fost distribuite acționarilor în anul 2008.