Prezidențiale 2019 | Situația voturilor în Sighișoara, la al doilea tur de scrutin

Românii din țară și din străinătate și-au reales președintele pentru următorii 5 ani. După al doilea tur de scrutin, desfășurat pe 24 Noiembrie, în care finaliști au fost Klaus Werner Iohannis (PNL) și Viorica Vasilica Dăncilă (PSD), 10.026.184 de români au hotărât că România are nevoie de continuitate.

Potrivit datelor centralizate din 98% din toate secțiile de votare, președintele în exercițiu a primit încrederea a 65,88% dintre românii cu drept de vot, fiind urmat, la mare distanță, de Viorica Vasilica Dăncilă, cu 34,12%. Prezența la urne (49,87%) a fost mai mică decât în primul tur de scrutin (51,19%), însă Diaspora a depășit recordul de prezență (939.949 de votanți).

În Județul Mureș au votat 43,88% din cei 477.051 de votanți înscriși pe listele permanente, procentul fiind mai mic față de primul tur (45,25%). Candidatul PNL a obținut 73,6% din voturi, iar candidata PSD 26,3%.

În Sighișoara au votat 12.718 de persoane (46,49%), prezența la urne fiind puțin mai ridicată decât în primul tur (45,71%). Klaus Iohannis a câștigat, din nou, în toate cele 22 de secții de votare, cu 80,07% (față de 51,49% cât primise în primul tur). Doar 19,93% dintre sighișoreni au preferat-o pe Viorica Vasilica Dăncilă.