Proiectul rețelei de canalizare menajeră din Hetiur, înțepenit în stația de epurare

Primăria Sighișoara, în al doilea mandat al lui Ioan Dorin Dăneșan (PSD), a demarat proiectul ”Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în zona Hetiur”, cu finanțare prin Programul de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural, instituit prin Ordonanță a Guvernului Tăriceanu, cu scopul îmbunătățirii situației sociale și economice a locuitorilor din zonele rurale vizate.

Programul guvernamental ar fi trebuit desfășurat pe o durată de 3 ani, cu posibilitate de prelungire, însă, după primirea a 3 tranșe de bani, în 2006, 2009 și 2011, el a fost anulat. Proiectul pentru Hetiur, rămas realizat în proporție de doar 18%, a fost reluat de Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean (PSD) în anul 2017 și inclus în Programul Național de Dezvoltare Locală II, al Guvernului Dăncilă.

Cu toate că în anul 2018 a fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor, execuția va mai fi amânată. Valoarea contractului este de 3.348.391,51 de lei, iar termenul de finalizare este de cel mult 4 ani bugetari, cu posibilitatea prelungirii cu până la maximum 2 ani. Până la acest moment, actuala conducere bicefală a Primăriei n-a fost capabilă să treacă de două obstacole: firma contractată în 2009 – SC Comservice Construct SRL din Mediaș – se află în procedură de faliment, iar terenul pe care va fi amplasată stația de epurare încă nu a fost expropiat.

Potrivit Legii nr. 2/1968, Hetiur este sat aparținător al Sighișoarei, motiv pentru care el are un reprezentant în Consiliul local, fără drept de vot, din partea UIPS.

”În anul 2019 am făcut din proprie inițiativă, gratuit, întabularea tuturor străzilor pentru introducerea canalizării, lucrare care ar fi costat municipalitatea 27.000 de lei. Mă mândresc cu asta, pentru că este singura localitate din zonă care are întabulate toate străzile. Pentru construirea stației de epurare din Hetiur, procedura de expropiere era necesar să fie declanșată în anul 2006, de la prima fază a proiectului. Din nefericire pentru noi, hetiurenii, nici după semnarea contractului de finanțare nu au fost demarate procedurile, sfatul meu în acea perioadă fiind în acest sens. Din păcate, nu a fost luat în considerare pe motiv că termenul ar fi fost prea lung (consider că durata pentru expropiere ar fi fost de 2 ani). În anul 2018, am identificat proprietarul terenului pe care s-au început lucrările de construire a stației de epurare, am informat Primăria și am fost invitați (mai multe persoane) la discuții. Primăria a spus că nu poate cumpăra terenul în cauză (nu cunosc motivele). S-a venit cu ideea unei chete din partea cetățenilor/doritorilor pentru strângerea sumei necesare. Era vorba de 7.000 de lei, din care 2.500 de lei era prețul terenului, 3.500 de lei erau datoriile la bugetul local ale moștenitorului proprietarului terenului și 1.000 de lei taxe notariale pentru donația terenului către Primărie. Întabularea ar fi trebuit să o fac eu, tot gratuit. În perioada următoare am început demersurile pentru înscrierea în CF a terenului, lucru pe care nu l-am dus la bun sfârșit pentru că moștenitorul s-a răzgândit, invocând că acel teren este „Loc de casă”. În cele din urmă, discutând cu un coleg topograf, acesta m-a înștiințat că în luna martie a semnat un contract pentru întocmirea planului parcelar în acea zonă, pas obligatoriu în procedura de expropiere.”, spune Mihai Stanciu, reprezentantul hetiurenilor în Consiliul local.

La începutul lunii iulie, Guvernul Orban a lansat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, prin care alocă 8 miliarde de lei de la bugetul național pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare. În perioada 2021-2027 ar trebui finanțate 750 de astfel de proiecte, din care 600 în mediul rural și 150 în mediul urban.

Chiar în această zi de 16 iulie, dar în anul 2016, după doar o lună de la preluarea mandatului pe care avea să-l abandoneze în februarie 2017, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean le declara hetiurenilor, în Căminul Cultural: “Sunteți foarte supărați și pe bună dreptate, dar vreau să vă spun că nici dincolo nu s-o făcut absolut nimic. Adică dacă există un lucru în Sighișoara care s-o făcut în ultimii 16 ani, atuncea întristarea și supărarea dumneavoastră ar fi fost mult mai justificată. Dar, efectiv, nici acolo nu s-o făcut nimic, nici aici nu s-o făcut nimic. Acuma minuni n-o să se întâmple. Nu putem să venim să zicem că de mâine va ieși soarele și va fi miere și lapte.”

Rămâne să vedem, deci, după acești 14 ani de incompetență, impostură și brambureală administrativă, cum și când proiectul va fi realizat, astfel încât hetiurenii să aibă parte nu de lapte și miere, dar cel puțin de canalizare menajeră și stație de epurare.