Protocol de colaborare între CSM Sighișoara și CSA Steaua București

Clubul Sportiv Municipal Sighișoara și Clubul Sportiv al Armatei Steaua București au încheiat un protocol de colaborare pe ramura sportivă handbal masculin, ce are ca obiect susținerea activității sportive de performanță și derularea unor proiecte de juniori și tineret.

În cazul în care Federația Română de Handbal va aproba propunerea, echipa de seniori ce va activa în eșalonul secund Divizia A – seria D va purta numele de Steaua CSM Sighișoara.

Prin protocol se va asigura o politică de marketing și de management unitară, de atragere a finanțărilor și de folosire optimă a resurselor materiale și umane.

Protocolul este valabil pentu sezonul competițional 2021-2022 (15.09.2021 – 30.06.2022) cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.