S-a aprobat amenajarea unui loc de antrenament și exerciții fizice în aer liber

Consiliul local a aprobat amenajarea unui loc de antrenament și exerciții fizice în aer liber, de tip ”street workout”, pentru amatori și sportivi de performanță. Proiectul a fost inițiat și promovat de grupul de consilieri ai Uniunii Independente pentru Sighișoara, în octombrie 2019, fiind agreat de sute de sighișoreni care s-au semnat pe liste de susținere.

Demersul urmărește combaterea sedentarismului, reducerea incidenței bolilor asociate inactivității fizice și promovarea stilului de viață activ și sănătos, printr-un mod inedit și gratuit de practicare a sportului în aer liber, ce presupune exerciții fizice regulate făcute cu propria greutate a corpului, fără aparate sau echipamente sofisticate.

În workout se regăsesc elemente din gimnastică, parkour, crossfit. Exercițiile sunt de tip static, dinamic, viteză de reacție, forță explozivă și anduranță la efort. În principal, pentru a câștiga forță pentru diverse elemente, se începe cu Beginnerworkout, în care găsim: tracțiunile, flotările, abdomenele, flotările la paralele etc. Elementele se execută pe bare paralele, bară de tracțiuni, monkey bar etc.”, explică Antonius Tudor Crăciun, kinetoterapeut și membru al echipei de street workout din Sighișoara.

Antrenamentul stradal își are rădăcinile în Grecia antică, dar a început să câștige popularitate în secolul 21, în Statele Unite ale Americii și Europa de Est. În anul 2011, la Riga (Letonia), a luat ființă Federația Internațională de Antrenament Stradal și Calistenice (WSWCF), organizatoare a Campionatului Mondial de profil.

Materializarea hotărârii luate în ședința ordinară din 30 aprilie 2020 este sarcina Primăriei Sighișoara, în calitatea sa de organ executiv.

Locul de antrenament și exerciții fizice urmează a fi amenajat pe Strada Griviței, în apropierea sălii polivalente și a vechiului ștrand, pe o suprafață de 210 metri pătrați.