Sighișoara va avea un ghid de bune practici pentru zona istorică protejată

Uniunea Independentă pentru Sighișoara a anunțat public că Sighișoara va avea un ghid de bune practici pentru zona istorică protejată, adică un îndrumar pentru persoanele fizice și persoanele juridice ce dețin o clădire de patrimoniu asupra căreia doresc să efectueze anumite intervenții.

”Despre importanța includerii Centrului Istoric al Sighișoarei în lista patrimoniului umanității ni s-a explicat foarte puțin din 1999 încoace, de unde și actuala lipsă cronică de respect pentru moștenirea noastră cultural-istorică. În consecință, pe modelul localităților care se respectă, punem bazele unei noi direcții în materie de înțelegere a potențialului și a impactului pozitiv pe care patrimoniul îl are în dezvoltarea comunității. Primul pas concret pe care-l facem, în condițiile existenței unui protocol de colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, este să elaborăm și să promovăm un ghid de bune practici pentru zona istorică protejată […] Este necesar să ne asigurăm că metodele folosite corespund obligațiilor asumate prin Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, dar și prin legile naționale, în concordanță cu menținerea atractivității sitului și a îmbunătățirii calității vieții noastre”, se arată în comunicatul formațiunii politice.

Proiectul a primit aprobarea Consiliului local în ședința ordinară din 28 octombrie.

Sighișoara se mândrește deja cu primul monument istoric din România al cărui proiect de restaurare a obținut, în 2004, Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Patrimoniu – Premiul Europa Nostra. Este vorba de Biserica din Deal, unul din edificiile gotice reprezentative ale Transilvaniei.