Un vechi proverb românesc spune că omul gospodar își face vara sanie și iarna car. Nu e și cazul Sighișoarei, oraș transilvănean recunoscut internațional, dar izolat, de ani buni, de lumea civilizată, în care problemele acutizate ale comunității sunt abordate superficial, la voia întâmplării sau după cum o dictează interesele politice ale celor grupați în jurul ultimilor doi primari decuplați de la principiile moralei.
O problemă, aparent banală, dar importantă pentru starea de spirit a sighișorenilor, este situația ștrandului municipal (foto – sursa Google Maps). Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean le-a propus consilierilor locali extinderea bazei de agrement, prin alipirea terenului de sport din imedita vecinătate, până la o suprafață totală de 14.477 de metri pătrați.
Scopul ”este acela de a extinde Baza de agrement Ștrandul Mare, urmărind astfel atragerea de investitori dispuși să reabiliteze vechiul ștrand, având în vedere că în municipiu există doar un ștrand care funcționează, în special, în scop de recreere, aducându-se astfel cetățenilor municipiului cât și celor din localitățile limitrofe acestuia, un plus în ceea ce privește petrecerea timpului liber într-un mod cât mai atractiv.”
Sărind peste construcția fără cap și fără coadă a motivării sale, constatăm că materialul de ședință supus dezbaterii nu conține nicio informație publică despre identitatea celui dispus să investească într-o bază de agrement extinsă. Nu aflăm nici cum ar putea arăta proiectul de reabilitare, la cât s-ar ridica investiția totală, care ar fi termenul de execuție a lucrărilor și câte luni din an ar putea fi ea deschisă publicului.
Din spusele lui Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, ar fi vorba de un investitor italian și de o investiție evaluată la 3-4 milioane de euro.
”Să nu mai dăm din mâna noastră și să ajungem din jucător spectator, pentru că, în acest moment, noi trebuie să stabilim concret ce vrem să facem acolo, încât oricine vine în concesiune să nu pățim ca și cu alte contracte de acest gen. Eu aș fi vrut să avem și un plan astăzi, să știm ce votăm, ce dorim să facem acolo, cât va câștiga municipiul […] Eu nu cred că pentru noi, ca oraș, dacă ne forțăm un pic, nu cred că n-o putem face noi direct, cu costuri mult mai mici”, a fost de părere consilierul Iulian Sârbu (UIPS).
”Cred că la necesitățile actuale ale orașului, suprafața actuală a ștrandului este arhisuficientă, dat fiind faptul că este ușor depopulat. Ăsta ar fi un aspect. Al doilea aspect – nu văd urgența alipirii celor două terenuri în contextul în care, așa cum a zis și domnul Sîrbu, nu știm exact ce se va întâmpla acolo […] Cred că ar fi fost normal să ni se spună, să ni se arate ce urmează să se facă acolo. A treia problemă – ați zis mai devreme că un italian a făcut niște măsurători și studii geo. N-ar fi trebuit o aprobare, o autorizație?”, a întrebat consilierul Constantin Ștefănescu Jr. (PNL).
”Aveam și eu o curiozitate. Ați zis că ați purtat discuții cu un investitor Italian. Scrisoare de intenție sau un document cât de mărunt aveți?”, a dorit să știe consilierul Bogdan Burghelea (UIPS).
Li s-a răspuns că studiul geo n-a avut aprobare și că nu există scrisoare de intenție.
Documentația topo-cadastrală nu a strâns numărul de voturi necesare în timpul ședinței extraordinare din 18 Iunie, ea convingându-i, așa cum era de așteptat, doar pe consilierii PSD și ai UDMR. Consilierii UIPS și ai PNL au respins-o prin abținere.
Terenul de sport abandonat aparține municipalității, iar ștrandul mare a fost recuperat de la SC Teleson SRL, care, din 2006, nu a efectuat investițiile asumate în contractul de concesiune. Actul a fost desfăcut cu acordul părților, în temeiul HCL nr. 15/29.01.2015, fără a-i fi aplicate sancțiuni concesionarului. Primăria a pretins atunci că ștrandul trebuie administrat de municipalitate.
După 3 ani în care l-a lăsat în paragină și cu 1 an înaintea viitoarelor alegeri locale, actualul șef al executivului ne întoarce în trecutul tenebros de care căutăm să scăpăm, venind cu aceeași propunere ce s-a dovedit a fi păguboasă pentru orașul aproape falit în activități de agrement și recreere.
Dacă neclaritatea inițiativei social-democrate nu ne-ar face imaginația să zburde pe câmpiile intereselor străine de noi, cum ar fi cele imobiliare, am putea spune că soluția potrivită pentru amenajarea și darea în folosință a ștrandului mare (cu sau fără terenul vecin, zonă acoperită și bazine deschise), în condițiile în care s-ar ține cont și de componenta turistică, este investiția publică.
Luând în considerare faptul că întreținerea aparatului administrativ ne costă deja mult prea mult, e greu de crezut că mai rămâne loc de minime investiții în confortul celor mulți și deznădăjduiți.
Anul 2020 ne va prinde cu noi promisiuni electorale.