Târg de Crăciun în Piața Cetății

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință ordinară din acest an, desfășurarea unui Târg de Crăciun pentru perioada 17 decembrie 2021 – 02 ianuarie 2022.

În Piața Cetății, într-un perimetru de 70 de mp, vor fi amplasate 8 căsuțe/standuri pentru comerț sau prestări servicii, deschise zilnic între orele 09:00 și 21:00, vor fi amenajate butaforii pentru desfășurarea secțiunilor artistice, culturale și interactive, va fi montat un mic carusel și va exista un program de colinde.

Accesul la târg se va face conform normelor sanitare în vigoare, în baza certificatului verde valid, în urma vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile. 

Manifestarea este exclusiv privată, organizator fiind SC Swap Corp SRL, care va asigura paza, serviciile medicale de urgență și curățenia.