Turismul local post-coronavirus, încotro?

Puținii locuitori permanenți ai Cetății au experimentat în aceste două luni de restricții ceea ce se numește tihnă specifică zonelor rezidențiale. În lipsa locuitorilor temporari, care sunt turiștii, români sau străini, și a harababurii perpetue, care îi tulbură autenticitatea, ei au avut prilejul să simtă cum liniștea dintre zidurile medievale poate fi obișnuință, așa cum se întâmplă, de pildă, în Mdina, vechea capitală a Maltei.

Am avut o bună ocazie să conștientizăm că turismul poate fi făcut în mod durabil, dacă ar exista o mai bună conlucrare, puțină viziune, mai mult respect pentru rezidenți și interes major pentru istoria, cultura și identitatea locală.

Pandemia a compromis, pe de-o parte, acest sezon turistic, prin restrângerea unor drepturi, închiderea unităților hoteliere și de alimentație publică, trimiterea lucrătorilor în șomaj, închiderea muzeelor și anularea evenimentelor, însă, pe de altă parte, a creat anumite oportunități.

Suntem, totodată, în fața unei provocări majore – aceea de a ne spori atractivitatea, punând accent deosebit pe valorificarea rațională a patrimoniului unic, pe acțiuni de restaurare și de conservare a monumentelor, pe îmbunătățirea infrastructurii, pe diversificarea modalităților de petrecere a timpului și pe gestionarea eficientă a resurselor, astfel încât toată comunitatea locală să aibă de câștigat de pe urma turismului.

Am putea începe cu aplicarea fără favoritisme a regulamentului de acces auto în Cetate, cu respectarea hotărârii de interzicere a claxonatului în zona istorică, cu valorizarea Orașului de Jos, cu stoparea intervențiilor ce nu respectă coerența arhitecturală, cu curățenia stradală, cu descurajarea cerșetoriei și cu implementarea unor măsuri de atenuare a efectelor generate de pandemie în economia locală și de stimulare a activităților și serviciilor conexe turismului, deoarece lucrurile nu mai pot funcționa de la sine, ca până acum.

Îmi amintesc cum autoritățile locale grupate în jurul primarului condamnat Ioan Dorin Dăneșan comandau și aprobau în 2009 un studiu de fezabilitate pentru ”Reabilitarea și revitalizarea ansamblului Cetății Sighișoara, zona înscrisă în lista patrimoniului mondial”, având o valoare estimată a investiției de 41 de milioane de lei.

Studiul plătit a devenit maculatură, căci autoritățile locale grupate acum în jurul primarului demisonat Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean n-au îmbrățișat ideea și greaua moștenire de partid, avântându-se trufaș spre alte studii, alte cheltuieli și alt timp irosit, sub același pretext, devenit temă principală a campaniei electorale din 2016: restaurarea completă a ansamblului Cetății Sighișoara.

După acești ani de gargară politică și administrativă am ajuns să discutăm doar despre reabilitarea unor mici porțiuni ale zidului de incintă și de reabilitarea Galeriei Bătrânelor Doamne, un proiect pus în practică după 2 ani de amânări, finanțat din fondul local de 2% destinat monumentelor aflate în nevoie.

Între timp, cu ajutorul fondurilor europene sau județene, cetățile din Rupea, Feldioara, Mediaș și Tîrgu Mureș au prins viață, iar cele din Saschiz, Râșnov și Făgăraș urmează a fi restaurate.

La noi, atât autoritățile locale, cât și cele județene, au uitat complet de porțiunea de zid de la intrarea în Cimitirul Evanghelic, prăbușită în 1998, precum și de porțiunea de zid de lângă Turnul Cizmarilor, prăbușită în 2018.

Aflu, dintr-un material video apărut deunăzi, că Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean așteaptă să fim asaltați de turiști, în condițiile existenței restricțiilor de circulație între localități, a regulilor de distanțare fizică și a incertitudinilor. Realizatorii materialului video înaintează chiar și o cifră de-a dreptul hilară, cu care noi, chipurile, ne-am fi obișnuit: 1.000.000 de turiști pe an.